Sari la conținut

Transport GRATUIT la comenzi de minim 140 RON

CONTACT

Balerina

Balerina

(Text și ilustrație de Veronica Iani)

 

Sunt supărate, aud ca prin vis o voce necunoscută.

Un băiețel cu un fes verde pe cap intrase în seră.

Ce-ai zis?! strigă la el grădinarul.

Am zis că florile tale sunt supărate și de aceea nu înfloresc. Vor să fie admirate.

Tresar. De unde știe el asta?

Grădinarul începe să râdă.

Un mucos a venit să mă învețe pe mine meserie?

Băiețelul își scoate fesul și, după ce își netezește puțin părul țepos, se apleacă asupra unei flori. Îl aud șoptindu-i:

Ești atât de frumoasă!

Grădinarul, care se repezise să-l apuce de guler, se oprește ca trăsnit. Floarea își unduiește tulpina și trei boboci se deschid.

Băiețelul zice apoi altei flori:

Ești minunată!

Și cinci boboci se desfac imediat.

Ești minunată! îi zice grădinarul florii de lângă mine, dar ea rămâne neschimbată.

Băiețelul izbucnește în râs.

Florile tale nu suportă să audă același compliment pe care l-au primit și alte flori.

O, cât de bine ne cunoaște!

Băiatul cu fes verde șoptește, rând pe rând, fiecăreia dintre noi un compliment. Sera se umple de zeci de culori și nuanțe.

Minunatele mele orhidee! cântă și țopăie grădinarul.

La un moment dat se oprește.

Dar ce-i cu tine pe aici? îi strigă băiatului.

Tata vă roagă să treceți pe la el.

Bine, fă-ți de lucru prin seră până termin treaba, apoi mergem.

Îl văd plimbându-se printre straturile de orhidee. Încep să mă înfurii. La mine când ajunge să vadă cât de frumoasă sunt? Când mi-a șoptit prima oară „Ești atât de delicată!”, nu a așteptat până am înflorit cu totul.

Nu am mai văzut o asemenea floare, aud deasupra mea.

În sfârșit, ajunsese.

Normal că nu, sunt orhideea-balerină.

Ai dreptate! Floarea ta seamănă cu o balerină care dansează.

Ai înțeles ce ți-am zis? îl întreb emoționată.

Da, vă înțeleg pe voi, florile, nu și copacii. Ce nu pricep e de ce se ceartă prietenele tale. Fiecare zice că e cea mai frumoasă, dar toate sunteți la fel de frumoase.

Tușesc supărată.

Știi, eu sunt cea mai frumoasă, degeaba se ceartă ele. Nu-i nevoie să faci o mie de flori ca să fii cea mai frumoasă. Ajunge doar una... perfectă. Cum e a mea.

*

Sper ca băiatul cu fes verde să vină și azi. E greu să nu ai decât un grădinar care să te admire.

O, da! Iată-l că intră în seră. Trece printre flori și le șoptește cuvinte frumoase, iar ele își deschid alți boboci.

Dar tu nu ai niciun boboc? îmi zice el, așezându-se în genunchi în fața mea.

Mă vedeam oglindită în ochii lui mari și negri. Eram așa de frumoasă!

Ți-am zis, fac doar o floare. Perfectă. O poți mângâia ca să vezi cât de catifelată este.

În momentul în care m-a atins cu vârful degetelor, am simțit o durere trecând ca o săgeată prin mine. Pentru câteva clipe, am văzut, ca o străfulgerare, o casă cu un copac mare în fața ei. Ramurile lui fără frunze ajungeau până la fereastra de la etaj. Apoi copacul a început să se clatine într-o parte și alta. Tare. Din ce în ce mai tare. Până când a căzut cu zgomot la pământ.

Au! țip, nemaisuportând durerea.

Își retrage repede mâna.

Ce-i cu copacul? zic după ce-mi mai revin.

Mă auzi? Ce-i cu...

Tata vrea să-l taie, îmi răspunde el, privind cerul prin sticla serei. Ca să-mi poată plăti pe mai departe școala. Grădinarul va cumpăra crengile ca să construiască rafturi pentru seră. Va fi un concurs și un juriu vine să vă vadă.

Nu-mi pot stăpâni tremuratul. Mă văd înconjurată de lume și toți strigă: Ești cea mai frumoasă floare!

Când... când vine juriul? reușesc să-l întreb.

Nu înțeleg de ce se uită așa la mine.

Stai, nu mă atinge! țip la el, dar mâna lui se îndreaptă spre mine.

Durerea care mă săgetează este și mai mare. Îl văd pe el dându-se într-un leagăn agățat de o creangă a copacului. Apoi alergând în jurul lui, cățărându-se în el. Însă, dincolo de durere, e și altceva. O căldură, un abur de lumină, care curge între copil și copac, între copac și copil.

Acum înțelegi? aproape că strigă la mine băiatul după ce își retrage mâna. Din păcate, nu știu să vorbesc cu copacii. I-aș spune cât de mult l-am iubit.

Pe mine nu mă iubește nimeni atât de mult, suspin, deși sunt atât de frumoasă.

Mă simt zdrobită.

Îmi adun însă puterile și-i zic:

Când voi câștiga marele premiu, lumea mă va iubi la fel de mult.

Ochii lui negri se tulbură și nu mă mai văd în ei.

*

Azi este ultima dată când mai vin să vorbesc florilor, îl aud zicându-i a doua zi grădinarului.

Nu te plătesc destul? îi zice apăsat grădinarul.

Mâine vreau să stau cu copacul meu! răspunde la fel de apăsat băiatul. Este ultima lui zi. Apoi nu vreau să văd rafturile...

Prostii! îl întrerupe grădinarul. Hai la treabă! Du-te mai întâi de aruncă orhideea-balerină. S-a trezit să moară tocmai acum, cu câteva zile înainte de concurs.

*

De data aceasta nu simt nicio durere atunci când băiatul mă atinge.

Ce-i cu tine? îmi șoptește el. De ce te-ai ofilit?

Doar așa puteam ieși din seră. Hai, scoate-mă.

Dau drumul pământului de care mă ținusem până atunci. Rădăcinile mele atârnă, legănându-se în aer.

Afară este cumplit de frig, dar băiatul mă bagă sub haina lui.

Acum poți să spui ce s-a întâmplat? mă întreabă băiatul când ajungem în camera lui.

Îi răspund cu greu. Nu am murit, dar nici prea multă putere nu mai am.

Te voi ajuta să vorbești cu copacul tău.

Cum?

*

Planul meu este simplu. Băiatul trebuie să scoată o bucată din scoarța copacului, să mă așeze lângă lemnul decojit, după care să mă acopere la loc cu scoarța. Voi deveni astfel urechea și vocea copacului.

 

*

Mă lasă puterile, iar scoarța de deasupra mea se face parcă tot mai grea.

Vocea mi se stinge.

Reușesc să mai aud doar seva copacului cum curge prin el.

Iar căldura aceea, mă învăluie ca un râu de lumină. Mă topesc în ea. Și, pentru prima oară, știu ce înseamnă să fii iubit cu adevărat.

 

**************

 

Lumea se pregătește să întâmpine noul an. Prietenii mei sunt deja pe uliță și chiuie, pocnesc din bice. Eu nu voi ieși nicăieri. Rămân cu copacul meu. Îi mulțumesc în gând Sfântului Vasile că își serbează ziua pe 1 ianuarie. Tata a zis că nu taie copacul în zi de sărbătoare.

Aș fi vrut să pot sta la nesfârșit de vorbă cu copacul meu, însă orhideea nu mi-a mai răspuns.

Îi sunt atât de recunoscător! I-am putut spune copacului meu cât de mult îl iubesc.

Am judecat-o greșit crezând că este o egoistă.

*

Aud un ciocănit în geam. Deschid încet un ochi. S-a luminat de zi, dar încă nu au bătut clopotele de la biserică. Înseamnă că este încă devreme. Mai pot dormi.

Ciocănitul se aude iar. Un băţ împodobit cu flori galbene de hârtie lovește geamul.

Nu merg cu sorcova! strig. Degeaba v-ați suit în copac ca să-mi bateți la geam!

Deschid nervos fereastra. Doar le-am zis prietenilor mei să mă lase în pace.

Stau în fața geamului deschis și tremur. Nu de frig, deși bate un vânt tăios.

Copacul meu este plin cu flori galbene, ca niște balerine.

Încerc să înțeleg. Este 1 ianuarie, copacul nu are frunze, în schimb este plin cu flori. Flori adevărate de orhidee-balerină.

*

De trei zile, lumea vine și stă cu orele sub copacul nostru. Au tot felul de teorii, eu însă nu am spus nimănui despre orhideea îngropată sub scoarța copacului. Și chiar dacă le-aș spune, nu m-ar crede.

Deodată, aud din casă strigătele tatălui meu.

Când ies în curte, îl găsesc cu un trofeu mare în brațe.

Am câștigat concursul pentru cea mai frumoasă floare. Am primit și banii ăștia. Sunt de ajuns pentru a plăti școala!

*

În fiecare an, de ziua Sfântului Vasile, copacul meu înflorește și curtea se umple cu oameni.

Rup o mică ramură înflorită și merg cu ea la urat.

Sorcova-vesela...”