Sari la conținut

Transport GRATUIT la comenzi de minim 140 RON

CONTACT

Patru ani și șapte luni

Patru ani și șapte luni

(Text și ilustrație de Veronica Iani)

 

Atunci când trăsnetul a căzut la câțiva pași de mine, singurul gând a fost că Dumnezeu mă pedepsește pentru că furasem banii. Am căzut în genunchi și mi-am apăsat capul cu palmele cât am putut de tare. Urechile îmi țiuiau îngrozitor.

Trebuia să fug și să mă pierd întunericul nopții.

Angajații circului începuseră să iasă din rulote și animalele se agitau în cuști.

M-am ridicat cu greu și am luat-o la fugă, de abia târându-mi picioarele.

La mine la bloc m-am furișat pe scara veche de lemn, ținându-mi respirația la fiecare scârțâit care ieșea de sub pașii mei.

Am ajuns, în sfârșit, în cameră. Transpirația curgea șiroaie pe mine.

M-am repezit la geam să respir. Începuse să plouă. Apa îmi cădea pe tâmple, răcorindu-mă. Am zâmbit. Avea să șteargă orice urmă a mea.

Strada pietruită era pustie. Nici măcar o caleașcă care să ducă acasă vreun călător întârziat.

Mirosea a ploaie, a pietre încinse și a balegă de cal.

Am scos banii din buzunar și m-am întins pe pat, cu ei pe piept.

*

Toată noaptea am visat un leu turbat care mă urmărea. M-am trezit de câteva ori lac de sudoare și m-am uitat prin cameră după el.

De dimineață, când am deschis ochii, o maimuță stătea lângă mine.

Visez”, am zis și m-am întors pe cealaltă parte.

Mi-am tras pătura peste cap.

Un deget m-a împuns în spate.

Am sărit din pat, mai bine zis am căzut. Maimuța era tot acolo.

Pleacă! i-am strigat.

Îmi tremurau picioarele. Sigur era o maimuță de la circ. Cum de ajunsese la mine în cameră? Însă, când am văzut că scoate de sub ea teancul de bani pe care-l furasem din casieria circului, am crezut că leșin.

Ești cuminte, da? am bâiguit. Ești un cimpanzeu cuminte și-mi vei da banii. Uite, ia un biscuit!

M-am dat câțiva pași înapoi fără să-mi iau ochii de la ea și, pe pipăite, am luat niște biscuiți de pe masă. I-am întins unul, însă ea a zâmbit tâmp, cu gura până la urechi. A început să-și dea cu banii pe la față, de parcă și-ar fi făcut vânt cu un evantai.

Maimuță proastă, i-am zis printre dinți și am mușcat din biscuit.

Îmi imaginam cât de caraghios arătam plescăind fericit și frecându-mi burta în fața unei maimuțe. Era vreo șansă să visez?

Simțind mirosul de vanilie, maimuța a devenit brusc interesată. A întins mâna.

Eu îți dau biscuiți, tu dă-mi banii! Hai, maimuță dresată și deșteaptă.

A sărit ca un arc, a înhățat biscuitul din mâna mea, fără ca eu să apuc să fac o mișcare, după care s-a întors în pat. A înghițit biscuitul și, probabil în semn de apreciere, și-a țuguiat buzele, ca pentru un sărut.

De data am mers eu spre ea, cu un alt biscuit în mână. Am făcut un pas. Apoi încă unul. Când să pun mâna pe bani, un cal a nechezat sub geam, vizitiul a urlat la el, iar maimuța s-a speriat. Din două salturi a fost pe pervaz, cu tot cu banii mei în mână. M-am repezit după ea.

Am apucat s-o văd intrând pe geamul vecinului de apartament. Nu aveam de ales, așa că m-am urcat pe pervaz. Din fericire, spațiul dintre geamuri era mic și am putut să trec.

Nu-ți era mai ușor dacă foloseai ușa?

Vecinul era în mijlocul camerei lui, cu o ceașcă în mână. Maimuța rânjea la mine dintr-un fotoliu, vânturându-și banii pe la nas.

În capul meu se loveau sute de gânduri. Ce să inventez?

Maimuța... a scăpat... cred... cred că a scăpat de la circ. Am găsit-o la mine în cameră.

Începeam să prind curaj.

Avea banii ăștia și m-am gândit că i-a luat de undeva. Așa că... am urmărit-o. Am crezut că nu sunteți acasă.

Emil, căci așa îl chema pe vecin, a lăsat ceașca pe masă. Și-a încrucișat brațele la piept. Era o namilă de om, iar pe brațul drept avea un tatuaj: o spadă cu mânerul atât de mare, încât spada părea o cruce.

Așa, carevasăzică, a murmurat el. Știi care este primul lucru pe care-l fac polițiștii din orașul ăsta atunci când ceva se fură?

Îl caută? am șoptit eu.

Nu ai ghicit. Mai întâi și întâi, mă cheamă pe mine la poliție. Știi cumva de ce?

Aveam o idee.

Pentru că ai fost în închisoare? am bălmăjit eu.

Exact. Și unde crezi tu că am fost în dimineața asta?

Am ridicat din umeri, deși bănuiam ce va spune.

Hai, ești băiat isteț. Am fost la poliție. Cineva a furat azi noapte banii din casieria circului, dar și o maimuță.

Nu am furat nicio maimuță, am strigat, dar imediat am regretat.

Desigur că nu. Doar banii i-ai furat. Nu încerca să sari pe geam că te prind înainte de-a face un pas!

S-a dus și a închis geamul. Eu rămăsesem stană de piatră.

De unde știi? am reușit să vorbesc cu greu.

S-a apropiat de mine și s-a uitat lung în ochii mei, apoi mi-a mirosit părul.

Miroși a porc pârlit, mi-a zis și s-a dus iar la geam.

A continuat să-mi vorbească, de data asta urmărind ceva pe stradă.

M-au dus la locul faptei. Cușca din care a dispărut maimuța nu tu ai spart-o, deși ei asta cred. Cel mai probabil trăsnetul a lovit lacătul. Puteai să fii scrum acum... Maimuța a scăpat și te-a urmărit până acasă. De ce-ai făcut asta? Nu-ți trimit destui bani părinții tăi? Câți ani ai?

15...

Deci ești la liceu... Sau ar trebui. Te duci la școală?

Maimuța se oprise din frunzărit banii și se uita la mine, de parcă ar fi așteptat să audă ce voi răspunde.

Am cheltuit banii pe care mi i-a dat tata ca să mă înscriu la liceu și trebuia să fac rost de alții.

Maimuța râdea și se bătea peste burtă cu banii.

Emil a sărit deodată de la geam, a deschis un dulăpior și mi-a aruncat în brațe o pâine.

Ai venit ca să-mi aduci pâinea! Ai înțeles?

Poftim?!

Mi-a prins umerii cu palmele lui ca două lopeți și m-a zgâlțâit.

Ai venit să-mi aduci pâinea!! mi-a zis apăsat.

Pe scări se auzeau pași și voci de bărbați. S-au oprit în dreptul ușii.

Poliția!

Emil s-a dus liniștit și a deschis ușa, de parcă ar fi așteptat niște vechi prieteni.

Intraţi, le-a zis el, zâmbind.

*

A zis polițiștilor că el a furat banii. Nu am îndrăznit să spun adevărul nici atunci, nici la proces, unde am fost chemat ca martor. Ochii lui mă săgetau, parcă strigând la mine: TACI!

A primit patru ani și șapte luni ani de închisoare.

Mi-a fost rușine să-l caut.

În fiecare noapte îmi ziceam că a doua zi mă voi duce la poliție să le spun că eu sunt vinovatul.

Dar n-am avut niciodată curajul.

*

Terminasem liceul și mă pregăteam de facultate, când am găsit la cutia poștală o scrisoare.

Nu am regretat niciun moment că am ales să fac închisoare în locul tău. În tinerețe, aș fi putut salva viața unui copil, dar nu am făcut-o. Am fost un laș. De aceea am ales să-ți salvez viața.

Continuă-ți școala și fii un om bun. Iar duminica aprinde și pentru mine o lumânare la biserică.

Dumnezeu să te ocrotească!

Emil”

*

Lumea așteaptă nerăbdătoare să arunc crucea de lemn în apă. Așa este obiceiul de Bobotează. Câțiva bărbați stau pregătiți să sară în apa rece ca gheața, ca să aducă crucea la mal. Restul oamenilor așteaptă cu sufletul la gură.

Spun rugăciunea și arunc crucea.

Este primul meu an ca preot și am emoții.

Gândul îmi zboară la Emil și conștientizez, a câta oară, că, fără sacrificiul lui, viața mea ar fi fost cu totul alta. Sunt douăzeci de ani de atunci.

Bărbații sar în apă. Lumea îi încurajează.

Nu-mi dau seama cine a ajuns primul la cruce. Este o învălmășeală de brațe.

Se întorc cu toții la mal și lumea pune pături pe ei.

Un bărbat vine și-mi întinde crucea.

O iau și-l binecuvântez cu ea pe creștet.

O poți păstra, îi zic și i-o înapoiez.

El o ia și o strânge la piept. Pătura îi alunecă de pe mâna dreaptă.

În jurul nostru lumea râde, strigă, doar eu stau și privesc înmărmurit tatuajul desenat pe brațul bărbatului din fața mea. Pielea îi este zbârcită, dar sunt sigur că este același tatuaj: o spadă cu mânerul atât de mare, încât spada pare o cruce.

Sărut mâna, părinte! îmi zice și dispare în mulțime.

Îți mulțumesc, apuc să șoptesc.

Mi s-a părut că-i zăresc pentru o clipă privirea.