Importanța frustrării în educarea copiilor. Războiul telefoanelor (II)

Importanța frustrării în educarea copiilor. Războiul telefoanelor (II)

Text de Veronica Iani
< Partea I
 
         

            Cum să-ți ajuți copilul să facă față frustrărilor?

            Primul și cel mai important pas: tu însuți, ca părinte, trebuie să faci față frustrărilor!

Cea mai mare bătălie a mea ca mamă a fost

RĂZBOIUL TELEFOANELOR.

             Fiul meu este cu 3 ani mai mare ca fiica mea, așa că el a fost primul care a cerut telefon mobil. Cred că pe la 9 ani. L-am anunțat că nu va avea un telefon cu ecran decât la 13 ani. Cred că vă puteți imagina la ce a trebuit să fac față: valuri de argumente, nervi, frustrări, și mai multe frustrări. Mai greu a fost când au început și adulții din jurul meu să-mi spună că îi fac rău copilului. Am reușit să răspund calm la tot ce venea din partea fiului meu. Îi spuneam că îi iau telefon dacă îmi justifică necesitatea telefonului cu ecran. Nu voia din cel cu butoane. Faptul că ceilalți copii au nu era o justificare. Faptul că se simte prost nu era nici asta o justificare. Și discutam pe fiecare argument. Important este să rămâneți calmi. 

            Încetul cu încetul, au trecut anii și fiica mea a pornit și ea RĂZBOIUL TELEFOANELOR. Cine credeți că a fost de partea mea în această luptă? Fiul meu! El avea argumentul cel mai tare: eu nu am primit telefon decât la 13 ani, așa că nu vei primi nici tu până atunci!

            Bineînțeles, atunci când el nu era în preajmă, ea continua să vină cu tot felul de plângeri. Plus presiunile adulților din preajma mea. 

            În prezent fiul meu are 22 de ani, nu este deloc afectat psihic de frustrările pe care i le-am provocat, ba, mai mult, încă de la 18 ani a înființat o firmă de marketing împreună cu un prieten și se întreține singur, încă din primul an de facultate.

             Râdeam într-o zi cu el și-mi zicea că telefonul pe care i l-am luat la 13 ani era destul de înapoiat tehnic, dar i l-am prezentat ca pe ceva scump. Adevărul e că nu ne permiteam mai mult în acel moment. L-am întrebat dacă nu l-a afectat asta și de ce nu m-a bătut la cap că are ceva atât de slab ca performanță. Mi-a zis că ce să mă bată la cap, când vedea că nu ne descurcăm cu atât de multe alte lucruri care erau de bază. 

              Sunt sigură că acea frustrare pe care i-am creat-o cu telefonul l-a ajutat să nu-i fie rușine că nu are haine mai frumoase, că nu merge la ski iarna, că nu are bani de buzunar prea mulți. 

 

            Va urma...

 

***

 

            În cărțile pe care le scriu mă străduiesc să aduc toată experiența mea de mamă. În câteva dintre cărți apare acest aspect al frustrării peste care trebuie să treacă eroii, cum ar fi:

  •  Iertarea (Andrei este frustrat pentru că trebuie să se abțină și să facă ce spune bunicul)
  •  Leo. O poveste despre prietenie (Leo și Matei trebuie să facă față frustrării de a lucra împreună la un proiect, deși erau erau supărați)
  •  Perseverența (Ana, deși frustrată datorită neîncrederii fratelui ei, își duce la capăt planul. De asemenea, apare în carte și povestea lui Demostene, cel mai mare orator antic)
  •  Răbdarea (oița face față frustrării de a asculta sfatul bătrânului)
  •  Pițigoiul ( iepurașii sunt foarte supărați pentru că au fost pedepsiți, dar acceptă, deși bombănind, pedeapsa)
  •  Aventurile oiței roz
  •  Dani, eroul de zahăr
  •  și în cartea Delfinul, apar, în mai multe povestiri, exemple de cum frustrarea construiește caractere puternice.

 

    Înapoi la blog

    Scrieți un comentariu

    Rețineți: comentariile trebuie să fie aprobate înainte de publicare.