Leo. O poveste despre prietenie
Leo. O poveste despre prietenie
O poveste emoționantă despre prietenia care se leagă între Matei și Leo, un băiețel cu boala oaselor de sticlă. Prima lor întâlnire are loc într-un salon de spital și se sfârșește cât se poate de prost: Matei fură mica pasăre de cristal pe care Leo o avea de la bunica lui. Treptat, cei doi reușesc să construiască punți peste ceea ce părea a fi o prăpastie de netrecut căscată între ei. Matei conștientizează valoarea sacrificiului pentru cineva, iar Leo învață să depășească bariera afecțiunii medicale și cum să fie prieten.
„Boala oaselor de sticlă este o cruce ca orice cruce din această lume. Purtată cu mulțumire către Dumnezeu și cu dragoste pentru cei din jur, ea devine punte către Rai. Cei din jurul celui cu oase fragile învață să fie mai delicați, mai atenți, mai iubitori, inclusiv din cauza micilor accidente prin care îi provoacă fracturi celui bolnav. Nimic nu este greu și fără rost în această lume, dacă este privit prin perspectiva veșniciei sufletului și a fragilității acestei vieți, dacă Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și îi iubim pe toți cei din jur, chiar și când ne provoacă unele dureri.”
— Sorin „Focuță” Constantin, care a suferit de boala oaselor de sticlă
Detalii tehnice:
Colecția: Cele 12 Chei, volumul 1
Text și ilustrații: Veronica Iani
Dimensiuni: 20x20 cm. 36 pagini. Necartonată.
Categorie de vârstă: 8-12 ani.