Cartea Pițigoiul a poposit, în cadrul a două ateliere interactiv „Spune-mi o poveste pentru suflet”, la Biblioteca Municipală Medgidia, gazde perfecte de fiecare dată.
Deși au fost peste 60 de copii la fiecare atelier, am ales să țin atelierele sub forma unui teatru de improvizație. La primul atelier provocarea a fost mare, deoarece trei sferturi dintre copii aveau 4 ani, fiind de la grădiniță. Restul erau clasa a III a, deci un grup cu o diferență de vârstă mare.
M-am temut degeaba. Copiii au intrat în pielea (mai degrabă blana și penele) personajelor cu mare ușurință.
La a doua grupă am avut un grup omogen, dar la fel de numeros. Cum toți își doreau să interpreteze un rol, la final, am hotărât să fac jocul Tabloul, deși niciodată nu l-am mai realizat cu atâția copii. În ce constă jocul? Fiecare copil își alege un personaj din poveste, iese în față și ia o poziție în funcție de rolul ales. Cum nu aveam 60de personaje în carte, copiii au avut libertatea să-și imagineze și alte personaje care ar fi putut intra în poveste. În felul acesta m-am trezit cu mai mult de 20 de iepurași, peste 10 veverițe, lupi, tigri, lei. Am avut și suficienți copaci, cât pentru un codru des. Iar de voie bună, nici nu mai spun.
Fotografiile vorbesc de la sine.