(Text și ilustrație de Veronica Iani)
Șeful renilor se uită lung la mine.
– Ți-ai pus coarne false?! se încruntă el.
Ceilalți unsprezece reni dau buluc în spatele lui și se zgâiesc la mine.
– Așa, și? mă încrunt la rândul meu. Vreau să vorbesc cu Moș Crăciun. Este acasă?
– Ce treabă are un măgar cu Moș Crăciun? rânjește renul-șef.
Ceilalți chicotesc.
– Vreau să trag la sania lui!
– Măgarii nu zboară! Vezi-ți de treabă!
Mă prefac că plec, apoi brusc o iau la fugă spre casa lui Moș Crăciun. Renii se reped după mine.
– Moș Crăciun! Moș Crăciun! zbier când ajung în dreptul ușii.
Ocolesc în goană casa, alergat de reni. Din fericire, ușa se deschide și Moș Crăciun iese în fața casei. Pun frână la timp, însă renul-șef se izbește de mine, urmat de restul renilor. Mă trezesc azvârlit în burta Moșului.
– Ce-i nebunia asta? strigă Moșu’, chinuindu-se să-și scoată barba dintre coarnele mele.
Îi zâmbesc cât pot de frumos. Renii vociferează în spatele meu.
– Liniște! se încruntă Moș Crăciun. Măgarule, ce-i cu tine? Și de ce ai o bentiță cu coarne pe cap.
Mă înclin respectuos.
– Bună ziua. Sunt Grig! Măgarul Grig. Aș vrea să zbor alături de ceilalți reni. Am toate calitățile: sunt puternic, curajos, suplu...
Ochii lui Moș Crăciun se fac tot mai mari. A uitat să-și închidă gura.
– Ăăă...
– Am străbătut 5723 de kilometri până aici...
– Ăăă...
*
După mai multe probe și antrenamente, am fost lăsat să trag sania în zbor, alături de ceilalți 12 reni, iar astăzi este ziua cea mare: Ajunul Nașterii Domnului. La noapte, vom duce daruri copiilor. În sfârșit, mi-am împlinit visul!
– Ho, ho, ho! strigă Moșu’ și noi o luăm la goană prin zăpadă cu sania doldora de cadouri.
Încetul cu încetul, ne ridicăm în văzduh.
*
Am pierdut socoteala satelor, târgurilor și orașelor în care am fost.
Sub noi văd câteva locuințe răzlețe. Moș Crăciun lasă darurile, mai puțin într-una dintre case, pe lângă care trecem în goană. Întorc capul spre el.
– În casa aceea nu sunt copii?
– Ba da, un băiețel și o fetiță, dar nu am ce să le las.
Văzând că mă uit la sacul lui plin cu jucării, îmi zice:
– Vor altceva, iar eu nu-i pot ajuta.
Sunt de-a dreptul uluit.
– Dar tu ești MOȘ CRĂCIUN!
– Grig, eu las doar cadouri copiilor, ca să amintesc oamenilor de darurile pe care magii le-au dat Mântuitorului atunci când S-a născut. Ceea ce vor ei mă depășește.
– Adică ce-și doresc?
– Asta nu pot să-ți spun. Păstrez secretul dorințelor copiilor.
Tac, dar gândul îmi zboară într-una la cei doi micuți care nu vor găsi nimic sub brad.
Ne întoarcem acasă la Moș Crăciun pentru a reumple sacii. Ceilalți reni se odihnesc în zăpadă, însă eu intru în casă.
– Măcar o jucărie să le ducem, insist.
– Nu vor jucării, nici dulciuri, nu am cum să trec peste dorința lor, ridică Moș Crăciun din umeri. De ce te uiți așa la mine?
Deschid gura, dar cuvintele mi se opresc în gât. Îi întorc spatele și ies.
*
Sania este iar gata de drum. Moș Crăciun ne cheamă pentru a ne înhăma. Mă bate încet pe grumaz.
– Bravo, te descurci foarte bine!
Vrea să-mi pună hamul, dar mă trag înapoi. Se uită nedumerit la mine.
– Iartă-mă, îi zic, dar nu pot să merg cu voi. Eu știu ce înseamnă să-ți dorești ceva foarte tare. Copiii aceia...
Renul-șef sare ca ars.
– Dacă Moș Crăciun nu-i poate ajuta, crezi că tu, un măgar, vei reuși?
– Măcar știu că am încercat, îi zic, lăsând capul în jos.
Mi-e greu să mă uit în ochii Moșului știind că l-am dezamăgit. Simt o atingere caldă pe bot. Este palma lui. Și-a scos mănușile.
– Poți zbura doar câteva ore, îmi zice, netezindu-mi părul. Iar anul viitor, dacă te întorci, nu vei mai zbura. Și nici anul următor... Niciodată...
Măgarii nu plâng, doar suspină. Îmi lipesc capul de umărul Moșului. Câteva fire din barba lui mirosind a caramele îmi gâdilă nările.
– Îți mulțumesc, îi spun la ureche și mă reped în văzduh, fără a privi înapoi.
*
A fost ușor să găsesc casa copiilor, însă, oricât mă zgâiesc pe ferestre, nu descopăr camera lor. Mi-e teamă să nu dau de părinți. Deodată, ceva scârție și aud o șoaptă în întunericul nopții.
– Moș Crăciun, tu ești?
Un băiețel și o fetiță stau desculți în pragul casei.
– Îmi pare rău, sunt doar eu, măgarul Grig.
– Ești drăguț. Eu sunt Cristina. Dani, spune-i și tu ceva!
– Eu... eu sunt D... Dani. Fratele ei mai... mai mare.
Nu-și poate lua ochii de la coarnele mele false. Uitasem să mi le scot.
– Îl așteptam pe Moșu’, se zgribulește Cristina. Intră, dar mergi încet să nu o trezești pe mama. Îi plac măgarii, dar nu chiar atât de mult încât să se bucure dacă te găsește în casă. Stai să aduc o lanternă!
Pășesc cât pot de încet.
– Am venit să vă întreb ceva, le zic după ce ajungem la ei în dormitor. Ce i-ați cerut lui Moș Crăciun? M-a trimis să vă ajut, dar nu putea să-mi spună care a fost dorința voastră.
– Ce bine! sare fericită Cristina în pat. L-am rugat să ni-l aducă acasă pe tata de Crăciun. Este la muncă într-o altă țară, iar anul ăsta nu a venit deloc la noi. Îl aduci acum?
Venise rândul meu să mă bâlbâi.
– Ăăă...
*
Zbor spre țara în care lucrează tatăl copiilor. Mi-au arătat doar o hartă și o fotografie cu un bărbat care îi ținea în brațe. Mă întreb dacă îl voi găsi la timp. Nu știu câte ore de zbor mai am la dispoziție. Ultimele ore de zbor din viața mea!
În fața mea se ridică un munte foarte înalt. Dincolo de el este țara pe care o caut.
Îmi iau avânt.
Cumva, îmi pare că nu mă mai urc. Dau tare din picioare, întind gâtul, însă, în loc să mă înalț, cobor. Încetul cu încetul.
Nuuuu!
Mă rostogolesc pe o stâncă, la câțiva pași de vârf. Sub mine este o prăpastie fără fund. Vântul îmi șuieră pe la urechi și mușcă din pielea mea. Nările mi s-au umplut cu ace de gheață.
Undeva, Moș Crăciun lasă daruri copiilor, însă un băiat și o fetiță nu-l vor primi pe al lor.
Mi-e atât de frig!
O stea alunecă pe cer. Îmi vine să râd. Totdeauna când vedeam o stea căzătoare îmi puneam dorința să zbor alături de reni.
Steaua asta este altfel. Se oprește din cădere și se face din ce în ce mai mare, de parcă ar veni spre mine. Strălucirea ei mă orbește.
În fața mea, învăluit în lumină, stă un tânăr foarte înalt. Are în mână un toiag lung și subțire iar pe spate două aripi imense
– Am murit, suspin eu.
– Nu ai murit. Eu sunt Arhanghelul Gavriil.
– Iar eu doar un măgar. Nici măcar ren sau cal. Un biet măgar. Cred că ai greșit. Nu pe mine mă cauți.
Gavriil întinde toiagul și desenează cu el pe cer. Văd o femeie foarte frumoasă cu un prunc în brațe. Stă într-un grajd, înconjurată de animale.
– Știi cine l-a încălzit pe Mântuitorul cu răsuflarea lui, împreună cu acele vaci și oi? mă întreabă îngerul. Nu era nici cal, nici ren. Uită-te bine. Pe el a călătorit Fecioara Maria până la Betleem.
– Un măgar..., suspin și închid ochii.
– Am venit să-ți îndeplinesc o dorință, îmi zice Gavriil.
Tresar și fac ochii mari.
– Moș Crăciun a zis că nu voi mai zbura, chiar dacă...
– Să-ți îndeplinesc dorința asta?
Sar în picioare și strig:
– Nu, nu, stai! Fă ca tatăl copiilor să ajungă acasă de Crăciun și să nu mai fie nevoit să plece de lângă ei.
Pentru o clipă mă văd pe stâncă, înghețat și înconjurat de vulturi. Unul din ei îmi smulge bentița cu coarne false de ren.
– Da, du-l pe tatăl copiilor acasă! zic hotărât. Eu măcar mi-am împlinit visul. Am zburat.
*
Nu știu ce caut pe o câmpie acoperită cu zăpadă. Mă doare capul și ceva îmi apasă spinarea.
– Hai, mai avem puțin, aud o voce de bărbat și două picioare mă lovesc ușor în burtă.
Iuțesc pasul. Și merg, merg, merg...
O casă se vede în depărtare. Bărbatul care este în spinarea mea mă îndeamnă să mă grăbesc.
Cristina și Dani aleargă spre noi prin nămeți.
– Tati, tati!
Nu visez!
*
Stau într-un colț al camerei și nu mă mai satur de bucuria copiilor și a părinților.
Dacă nu m-ar durea atât de tare capul! Îl simt atât de greu... Îl scutur și bentița îmi cade cu zgomot de podea, coarnele se sparg și o mulțime de pietre strălucitoare se împrăștie în cameră.
– Diamante, șoptește tatăl și toată lumea se uită la mine.
– Ăăă... Nu eu, îngerul, le zic, însă doar copiii mă pot înțelege.
Oamenii mari folosesc cuvinte pentru a vorbi. Nouă ne ajung gândurile.
*
În fiecare an aștept cu nerăbdare noaptea în care Moș Crăciun împarte daruri.
– Grig! strigă el și trece vâjâind pe lângă mine cu sania lui trasă de 12 reni.
Dimineața, copiii aleargă la mine cu un coș plin cu 13 morcovi, cadoul pe care mi-l lasă sub brad Moșu’ și renii lui.