(Text și ilustrație Veronica Iani)
Alte cozi
Enya și lama Alla se aleargă una pe alta printre copaci, fără nicio grijă. Sora mea a uitat că are pene pe cap sau cel puțin așa pare. Mă bucur să o văd fericită că și-a făcut o prietenă, chiar și o lamă. Poate își va da seama că aceasta este rețeta prieteniei: să fii blând.
- Terminați cu joaca! sunt nevoit să strig, căci joaca se lungea prea mult. Avem lucruri de rezolvat! Hei, mă auziți?
- Scuze, scuze! se oprește în cele din urmă lama.
- Ziceai că știi un urs. Ai idee dacă este supărat pe o vulpe?
- O, da! Este negru de supărare din cauza cozii.
- Atunci du-ne la el! Putem să ne suim în spinarea ta? strigă Enya și, fără să mai aștepte răspunsul lamei, ajunge dintr-o săritură pe ea.
- Sigur, urcați!
Dau să urc și eu, dar un fâșâit din spatele meu îmi atrage atenția.
Un tufiș tremură ca scuturat de friguri.
Încet, încet, din el iese un urs mergând deandăratelea.
De undeva, de pe jos, se aude o voce pițigăiată și nervoasă:
- Mi-ai rupt coada! Ești un împiedicat!
Cu capul plecat, ursul continuă să se dea înapoi.
Vocea pițigăiată este a unui gușter, care sare ca un arc pe picioarele din spate, în timp ce cu cele din față gesticulează. Într-una din lăbuțe ceva subțire și verde se zvârcolește precum o râmă scoasă din pământ.
- Cum puteam să te fi văzut? se smiorcăie ursul. Crezi că eu mă uit pe unde calc? Nu vezi ce mare sunt?
- Asta nu-i o scuză, pufnește gușterul și aruncă cu coada în urs.
Ursul se apropie de ea, o miroase.
- Hm, pare destul de vie, mormăie el.
- A fost. Acum trebuie să aștept trei luni ca să-mi crească alta. Ce fac în timpul ăsta?
Ursul se așază, ia coada cu două gheare și o ridică în dreptul ochilor. Abia atunci ne zărește. Ochii i se tot măresc, pe măsură ce privirea i se mută de la Enya la mine și înapoi.
- Bună ziua, îl salut, dar el mă privește în continuare cu gura căscată. Vulpea v-a trimis asta.
Scot coada din buzunar și i-o întind.
- Vulpea te roagă să o ierți, se apropie și Enya, zâmbindu-i dulce, așa cum face de obicei atunci când urmărește să obțină ceva. Ne-a rugat să-ți transmitem că are remușcări că te-a păcălit. Și nu te mai holba așa la capetele noastre pentru că nu este frumos! Crezi că noi nu știm că avem altceva în loc de păr?
Ursul se trezește imediat din visare. Enya poate avea acest efect asupra oricui.
- Ăăă... Vul... vulpe?
Vede coada.
Mi-o smulge din mână și o scutură. Câteva molii își iau zborul din ea.
Gușterul izbucneşte în râs.
- Asta-i coada ta? Să nu-mi spui că asta-i coada ta?
Ursul azvârle furios coada în tufiș.
- Măcar aveam o coadă măreață, nu ca grisina aia a ta.
Se ridică amenințător pe picioarele din spate și strigă:
- Nu mă interesează regretele prefăcutei de vulpe! Spuneți-i că, dacă o prind, îi rup coada!
Gușterul își drege glasul.
- Nu ți se pare că ești cam pornit pentru cineva care doar ce a rupt o coadă?
- Eu nu ți-am rupt-o intenționat! Hoața de vulpe...
- Dar a plâns, îl oprește Enya.
- Și dacă a plâns, ce? Îmi fac lacrimile ei o altă coadă?
- Dragă, dacă vulpea și-a cerut scuze, asta contează. Fii și tu mai blând, spune mieros gușterul. Ce vor învăța copiii de la tine? Dragi copii... scuze, am uitat să vă întreb, sunteți într-adevăr copii, da? Aha, deci, dragi copii, prietenul meu, aici de față, își dorește să vă învețe cum să fiți blânzi unii cu alții, nu-i așa?
- Mda, cred că da, mormăie uriașul. Chiar asta voiam să vă învăț. O voi ierta pe vulpe deși mi-a greșit, căci și prietenul meu, gușterul, m-a iertat.
- Hei, am zis eu că te-am iertat? Când mi-ai cerut scuze? E a patra coadă pe care mi-o rupi. Hm, cumva miroase a pâine?
- Nu, nu miroase! strigă Enya și mă apucă de mână. David, hai să mergem!
O opresc.
- Nu se poate să nu le dăm. A iertat-o pe vulpe...
- Iar mie îmi cresc pene și pe mâini, vezi? Ține pâinea pentru noi!
Adevărul e, că și pe mine mă mânca spatele, dar îmi era teamă să mă scarpin. Sigur începuse să-mi apară blană și pe spinare.
- Bine, oftez.
Ne urcăm amândoi pe spatele Allei. Scot o chiflă și o rup în două.
- Ia, Enya!
Lama pornește de abia după ce o îndemn de mai multe ori, dar o face fără niciun chef.
- Îți spun sigur că mirosea a pâine, se aude gușterul în urma noastră.
- Lasă, hai să-ți dau eu niște miere, zice ursul.
- Îți ceri și scuze?
- Mda, îmi cer...
- Alla, întoarce-te repede, până nu mă răzgândesc! strigă Enya.
Din ce în ce mai slab, glasurile celor doi prieteni neobișnuiți se aud din pădure, pe măsură ce noi ne îndepărtăm:
- Pâinea a fost împărțită în mod egal, vezi? se aude gușterul. Partea fetiței o ai tu, eu pe a băiatului.
- Dar eu sunt mult mai mare ca tine. Cum intră în burta ta atâta pâine?
- Cu grijă, cum altfel?
Abur
În momentul în care am zărit casa, am crezut că am greșit drumul și am ajuns iar la brutar. Apoi am realizat că nu avea semnul de deasupra ușii, cel pe care scria BRUTĂRIE.
- Gata, aici stă! strigă veselă Alla.
De abia ne dăm jos de pe spatele ei, că ușa se deschide. Din prag ne zâmbește o bătrânică. Și arată exact ca brutarul! Doar mustața îi lipsește.
– Haideți copii, vă așteptam! zice ea, de parcă ne-ar fi cunoscând de când lumea.
– De unde știați că vom veni? zice David.
– V-am simțit.
– Cum să ne auziți de la o asemenea depărtare? o privesc eu neîncrezătoare.
Râde.
– Poți auzi și cu sufletul.
– Ca Beethoven, șoptesc.
Suntem invitați în casă, după ce Alla este pusă să bea apă dintr-un fel de găleată mare de lemn.
- Simt că aveți să mă întrebați o mulțime de lucruri, zice bătrânica, închizând ușa în urma ei.
David îi întinde ultima pâine din pachet, poate ultima noastră șansă de a mai fi copii.
Bătrânica o ia în căușul palmei și ține ochii închiși cât timp o miroase.
– Ați păstrat-o pentru mine, deși v-ar fi putut ajuta, spune ea. Vă mulțum...
Oda bucuriei pornește strident din buzunarul meu, acoperindu-i vocea. Uitasem de telefon.
– Sună... , zic și vocea îmi tremură.
Mâna în care țin telefonul îmi tremură și ea.
Ne apelează același număr ascuns.
Bătrânica îmi face semne din cap că nu, însă eu vreau să răspund.
Mă încrunt la ea.
– Nuuu... ! Enya, nu răspunde!
Dar eu nu mă pot opri. Telefonul mă atrage ca un magnet.
Degetul meu atinge ecranul și chiar în momentul următor, din telefon țâșnește un abur atât de rece, încât dau drumul aparatului.
– S-a stricat? zic, împingându-l cu piciorul.
– Nu, nu s-a stricat, se aude o voce răgușită și aburul ia forma unei guri imense, rânjind sinistru.
- Vrajbă! șoptesc.
– Se pare că ați aflat numele meu, doar că asta nu v-a fost de niciun folos. V-am zis! Însă, să știți, mi-ați dat mari emoții. V-ați apucat să aruncați cu pâini în dreapta și-n stânga, de-am crezut că rămân fără niciuna.
Gura se alungește, până devine o mână lungă, cu degete noduroase, subțiri. Se întinde până la masă și înșfacă pâinea.
– Din fericire, Enya m-a salvat, continuă mieros vocea. Dacă nu lua telefonul...
În apuc pe David de mână. Mă simt îngrozitor de vinovată.
– Îmi pare rău, zic.
– Lasă, mă mângâie David pe cap.
Vrajă își drege vocea.
– Și acum, momentul mult așteptat. Voi simți bucuria!
Mâna se transformă iar în gură și pâinea dispare în ea. O mestecă de câteva ori, însă gura devine tot mai strâmbă.
– Nu are niciun gust! Unde este bucuria? M-ați înșelat! Veți plăti pentru asta!
David mă trage în spatele lui.
– Să nu îndrăznești să te apropii!
Bătrânica vine și ea lângă noi.
– Nu te-au înșelat. Pâinea nu ascunde în ea vreo bucurie.
– Nu se poate! urlă Vrajbă. Am văzut-o pe vulpe cum s-a bucurat după ce a mâncat-o. Și pe urs... pe gușter...
– Nu din cauza pâinii au simțit Bucuria, ci pentru că s-au împăcat cu cei cu care erau supărați. În sufletul lor a coborât adevărata bucurie, pacea.
O privim derutați.
- Adică am dat degeaba pâinile? zice David. Puteam să le păstrăm pentru noi ca să nu ne transformăm iar în animale. Tu cine ești?
– PACEA, desigur. Nu v-ați fi gândit la asta, așa-i? Iar pe fratele meu să nu fiți supărați că nu v-a arătat drumul, pentru că nu avea cum. Fiecare om a primit de la Dumnezeu libertatea de a alege pe ce cale să o ia. Voi ați pornit bine pe drumul care ducea spre mine atunci când ați hotărât să o ajutați pe vulpe, deși vă grăbeați. Apoi, fiecare alegere pe care ați făcut-o a contat, căci, și grija față de cel de lângă tine, și blândețea, aduc Pacea în suflet. Însă mi-am dat seama că Enyei îi va fi foarte greu să nu ia telefonul. De aceea am trimis-o pe Alla după voi. Dacă Enya nu s-ar fi împrietenit cu ea, nu mai ajungeați la mine.
– Înseamnă că nu am nevoie de nicio rețetă sau de copii! strigă Vrajbă și gura se repede la bătrânică. De tine am nevoie!
Însă, de cum o atinge pe bătrânică, se aude un sfârâit puternic, ca de apă căzută pe o plită încinsă, iar camera se umple de și mai mult abur.
Bătrânica privește liniștită în jur, apoi deschide geamul și, cu un prosop, scoate aburul afară.
– Ce a fost asta? zic.
– Săracul de el, credea că va putea suporta să simtă Pacea! El, care a ales să iubească răul, nu are cum să suporte atingerea binelui.
– A dispărut pentru totdeauna? întreabă David.
– Din păcate, nu. Oamenii îl vor primi în continuare în sufletul lor și îi vor face culcuș acolo. Chiar și voi va trebui să fiți atenți pe mai departe. Însă, atâta timp cât faceți lucruri care vă fac să simțiți pace în suflet, nu aveți de ce vă teme. Întunericul nu poate acoperi Lumina.
Pacea ne ia în brațele ei și ne strânge cu putere la piept.
- Este timpul să vă întoarceți acasă!
Este cald și miros a pâine brațele ei.
- Vom fi iar copii, ca înainte? Fără blană și pene? se aude înfundat vocea lui david.
Eu am ochii închiși și de abia mai pot gândi.
Îmi va fi dor de Alla.
- Copii noștri au adormit pe jos!
Aud râsete. Sunt ale tatei. Și ale mamei.
Deschid ochii. Enya este lângă mine, pe covor. Arată normal, fără pene. Îmi pipăi capul. Răsuflu ușurat.
- E la locul lui, râde tata. Credeai că l-ai pierdut?
- Am adormit? zice, Enya căscând.
Se dezmeticește însă repede și ia oglinda de jos, își verifică părul, apoi mă privește intens. Deci nu a fost doar un vis.
- Haideți să pregătim masa! zice mama.
- Da, imediat, zic și mă ridic.
Mă prefac că nu văd privirile surprinse ale părinților.
- Tati, tati, ce ai la spate?
Enya se repede la tata, dar se oprește și țipă atunci când vede lama de pluș pe care el o scoate de la spate.
- O duc înapoi dacă te sperie. Mi s-a părut atât de drăguță și nu am rezistat să nu ți-o cumpăr.
- Ba e minunată, mulțumesc!
O las pe Enya smiorcăindu-se cu nasul în blana Allei de pluș și mă duc să o ajut pe mama.
Final