Importanța frustrării în educarea copiilor (III)

Importanța frustrării în educarea copiilor (III)

<Partea a II-a                                                                                    Partea a IV-a>

 

Vă voi povesti un episod din „lupta” mea zilnică pe care am avut-o cu fiul meu adolescent.

Mă rog, pe el criza l-a apucat de prin clasa a cincea și l-a ținut până când a început liceul.

(Nu sunt prietenă pe facebook cu fiul meu, așa că sper să nu vadă aceste postări în care îl folosesc ca material didactic, el având acum 22 de ani. Sau 23?)

La un moment dat, printr-a șasea, începuse să-mi vorbească răstit și lipsit de respect. Nu mai spun de felul în care mă privea. Pur și simplu mă scotea din minți felul lui de a se purta cu mine. I-am zis cu frumosul, i-am zis mai aspru, l-am și certat, am și țipat, ba am dat și cu fierul de călcat de podea de l-am făcut praf (pe fier). Rezultatul a fost același. Adică nu s-a schimbat nimic în comportamentul lui.

Însă lui Dumnezeu i s-a făcut milă de mine și am primit un sfat foarte bun:

Anunțați-l pe băiat că regulile de acum înainte vor fi următoarele:

  1. La prima abatere este doar avertizat
  2. La a doua abatere nu veți mai vorbi cu el un anumit număr de ore, oricât s-ar da el cu fundul de pământ sau orice ar avea nevoie, nu mai existați acolo pentru el.

Vitează, zic: gata, îi spun că nu mai vorbesc 24 de ore.

Doar că nu este după vitejie, este după puterea pe care o ai. Mi s-a zis: stabiliți atâtea ore câte sunteți în stare să nu cedați la presiunea lui. Mai bine să spuneți mai puține și să vă țineți de promisiune, decât să fie multe și să cedați.

Așa că, atunci când am aplicat noua regulă, l-am anunțat că nu vorbesc cu el 4 ore.

La început i-a fost ușor, cred că i s-a părut amuzantă regula mea, dar după un timp chiar a avut nevoie de ceva. Iar acel ceva era important pentru el. Să vedeți ce presiuni au urmat! Ce lacrimi, ce trântiri de ușă, ce vociferări, ce rugăminți. Eu nu am scos NICIUN cuvânt. Și a fost extrem de greu. Dacă nu aveți rezistență la frustrare, nu încercați așa ceva. Luați-vă intervale mai mici sau pedepse pe care să le puteți aplica. Însă NU ANUNȚAȚI O PEDEAPSĂ ȘI APOI SĂ NU O RESPECTAȚI! Faceți mai mult rău. Copiii se prind imediat de slăbiciunile noastre. Sunt atât de buni manipulatori!

Cum s-a terminat episodul cu fiul meu? A învățat după pedeapsa dată? Nu a învățat după prima, ci după a doua. A înțeles că vorbesc serios și că nu e loc de întors.

Poate veți spune că ar fi trebuit să-l învăț să mă respecte așa, din principiu, nu de frică. Eu așa m-am străduit să-l învăț, dar când au criza aceasta a adolescenței totul se dă peste cap, iar fierul de călcat de podea.

 

 Va urma...

Înapoi la blog

Scrieți un comentariu

Rețineți: comentariile trebuie să fie aprobate înainte de publicare.